Scrisoare pentru Isus Autor: Anonim

Doamne Isuse, iti scriu cu lacrimi de dor dupa Tine, a trecut asa de multa vreme si Tu inca nu ai venit dupa mine. Tu stii ca nimic din lumea asta nu ma implineste, am cautat in stanga, am alergat in dreapta dupa implinire sufleteasca in lumea asta, dar nimic nu-mi aduce implinire.
Ma simt gol, iar casa in care locuiesc imi e asa de straina, cei care ma inconjoara, macar ca au ganduri bune si se poarta frumos cu mine, parca ar fi niste straini, iar inima din mine striga dupa adevarata casa de sus ca o pasare inchisa intr-o colivie care-si doreste cerul.

Ma uit in scrisoarea care mi-ai lasat-o dupa ce ai plecat, o citesc si dorul ma cuprinde mai tare dupa Tine. Te vad cum erai cu ucenicii tai, inconjurat de multime, Tu esti cel mai frumos dintre oameni, si multi din jurul Tau nu vedeau in Tine decat fiul tamplarului, dar Tu pentru mine erai si esti viata care ma face sa exist.
Doamne Isuse, oare mai este mult pana vei veni?

Umblu prin praful lumii acesteia si ma simt tare obosit, simt cum ingrijoararea, indoiala si nepasarea ca niste tentacole cauta sa ma prinda si sa ma sufoce, aducand deasupra mintii mele intuneric.
Iti marturisesc aceste lucruri pentru ca nu vreau sa fiu prins in mreaja lor, stiu ca Tu esti langa mine atunci cand te chem in disperarea mea. Iti multumesc ca mi-ai deschis ochii sa vad, sa inteleg ca toate lucrurile prin care trec, Tu le-ai hotarat in cer si ca nu sunt pentru nimicirea mea, ci le-ai trimis peste mine ca binecuvantari.

Domnul meu, inima mea este in mana Ta si stiu ca ea va bate cat ai hotarat Tu, dar as dori ca sa bata numai pentru Tine si nu pentru lucrurile trecatoarea a acestei lumi.
Totusi, stii ce ma face sa mai trag nadejde?
Abia astept ziua care mi-ai promis-o, ziua cand voi fi cu Tine in vesnicie, ziua cand ma vei lua de mana si-mi vei arata toata frumusetea cerului, strazile de aur pe care vom colinda, florile care vor canta inaintea noastra, ingerii care ne vor intampina in sunet de trambita si sfintii care vor slavi pe Tatal Ceresc.

Cand privesc frumusetile pregatite pentru mine si copiii Tai si apoi privesc la acest pamant pe care calatoresc, desi e soare afara, imi pare asa de intuneric si zic: cand se va face lumina?.
Iti scriu Preaiubitul sufletului meu, asteptand sa trimiti peste mine vantul Tau sfant care sa-mi racoreasca inima de arsita lumii. Ma uit in jurul meu si parca totul e artificial,imi dau seama ca nimic din lumea asta nu are gust, dupa ce am gustat din dulceata Ta si am vazut ce bun esti Tu.

Stiu ca in timp ce sriu aceste randuri, Tu deja le cunosti, pentru ca pana sa-mi iasa cuvantul pe gura,Tu, deja il stii, de aceea si scrisoarea mea catre Tine e cunoscuta mai dinainte, dar ce bine ma simt cand astern aceste ganduri, e ca si cum inima mea ar vorbi inimii Tale, e ca si cum ar curge untdelemnul pe rana si aduce vindecare.

Domnul meu, stiu ca mai sunt si alti copii ai Tai care-ti trimit scrisori, unii iti scriu de pe un pat al suferintii, altii din inchisori, iar eu iti scriu fiind si sanatos si liber, te rog sa ma ierti ca te-am facut sa astepti scrisoarea mea. Stiu ca te bucuri acum cand citesti aceste randuri si vad cum dragostea Ta pentru mine face sa curga din ochii tai cei blanzi doua lacrimi pe obrazul Tau curat.

Iti multumesc ca ai avut rabdare cu mine, atunci cand am fost nepasator, lenes sau neroditor, iti multumesc ca nu m-ai lepadat de la fata Ta si nu-ai luat Duhul Sfant de la mine, mi-ai dat din nou bucuria mantuirii si a intoarcerii la dragostea dintai.
Iti multumesc ca in clipele cele mai grele, cand m-am clatinat, Tu ai fost langa mine si mi-ai spus ca ma iubesti si ca nu m-ai parasit, dar ca aurul trebuie curatit prin foc ca sa-ti poti vedea chipul in el.

Iti multumesc ca mi-ai dat mai multa paine decat cei care sunt in Africa sau India si care nu mananca decat poate o data pe zi, iar Tu ai revarsat peste mine belsug de paine.
Te iubesc Doamne Isuse ca tu-mi vei da puterea sa-ti dovedesc iubirea mea prin fapta, iar la incheierea acestei scrisori as dori ca viata mea s-o faci sa fie o scrisoare scrisa de mana Ta si sa poata fi citita de toti oamenii.

Astept sa vina ziua revederii noastre, dar pana atunci tine-ma credincios, cu haina alba, fara pata, cu candela aprinsa si cu untdelemn in vas de rezerva.
Cu dragoste sfanta,
Al tau copil de pe Pamant

VINE O ZI

Viaţa e o luptă... Autor Luigi Mitoi

Viaţa este în mare măsură un mister rămas încă nedescifrat de oameni. Avem o mulţime de întrebări fără răspuns, experimentăm lucruri pe care nu le putem explica şi în jurul nostru se întâmplă fenomene pe care nu le înţelegem. Viaţa este un hăţiş de capcane printre care trebuie să te strecori, un număr nesfârţit de alternative dintre care trebuie să alegi, o intersecţie permanentă în care trebuie să te orientezi. Chiar dacă omul are posibilitatea să aleagă în viaţă între mai multe alternative, totuşi familia, locul geografic, cultura, religia...sunt lucruri pe care nu are oportunitatea să le aleagă şi ele devin elemente definitorii pentru personalitatea individului. În general în prima parte a vieţii (copilăria) omul este produsul acestor elemente native care-i definesc personalitatea, timp în care în a doua parte a vieţii (maturitatea) omul îşi fixează un scop pentru care se luptă restul vieţii pe viaţă şi pe moarte.

Ce se întâmplă cu oamenii care nu îşi fixează nici un scop şi trăiesc la voia întâmplării, sau cu cei care îşi fixează un scop greşit?

Circumstanţele vieţii pot ajuta sau incomoda performanţa unui om, însă niciodată nu-l pot opri, ele pot deveni un prieten sau un duşman, însă niciodată o barieră de netrecut, drept pentru care nici un om nu îşi poate permite să arunce vina falimentului său pe circumstanţe nefavorabile.

Nimeni nu este îndreptăţit să rămână ignorant pentru că vine dintr-o familie needucată, să fie analfabet pentru că nu a avut posibilităţi să meargă la şcoală, să fie dezordonat şi murdar pentru că în copilărie nu a avut condiţii...Viaţa este o luptă în care trebuie să schimbăm multe lucruri şi lupta întotdeauna este grea şi dureroasă, dar cum altfel putem justifica pretenţia de a trăi ? Lupta şi duşmanul este comun, însă particularităţile luptei sunt diferite, spre exemplu unul se luptă cu sărăcia, altul cu bogăţia, unul se luptă cu alcoolul, altul cu minciuna...oamenii se luptă cu lucruri diferite, dar toţi luptă. Cu ce lupţi tu, cu cine lupţi, pentru ce lupţi, cu ce metode? Indiferent de răspuns, orice luptă are un sfârşit şi atunci luptătorii se transformă ori în învinşi ori în învingători. Lupta vieţii este unică, nu se mai repetă niciodată, de aceea învişii şi învingătorii rămân pe aceste poziţii pentru eternitate.

Dacă aceasta este realitatea, atunci fiecare dintre noi avem drepturi egale SĂ LUPTĂM. Nu are importanţă dacă avem mai mulţi prieteni sau duşmani nativi (familia, locul geografic, cultură, religie) important este că acum trăim a doua parte a vieţii, timp în care ne hotărâm singuri destinul veşnic.

Acum nu mai putem da vina pe familie, ţara în care ne-am născut, cultură, religie, acum o putem lua de la început, acum avem şansa să demonstrăm ce putem face noi, acum este rândul nostru. Lupta aceasta este grea pentru că este o luptă cu noi înşine, cu propriile tendinţe, dorinţe, obiceiuri, o luptă prin care dorim să învingem ce este rău şi păcătos în noi, de aceea indiferent de rezultat noi suntem singurii responsabili. Lupta aceasta este complicată nu doar pentru faptul că este cu noi, nici măcar că durează cât viaţa, cât pentru faptul că se poate sfârşi oricând şi de cele mai multe ori înainte de momentul anticipat de noi. Dacă suntem cinstiţi acceptăm că este destul o viaţă, mai lungă sau mai scurtă, DAR ESTE DESTUL O VIAŢĂ. Cine nu învinge în viaţa aceasta nu ar învinge nici dacă ar fi trăit trei vieţi, nici dacă s-ar fi nascut în palat, nici dacă...

Şansa să lupţi "lupta neprihănirii" este acum, te rog să o începi CHIAR ACUM.