miercuri, 27 aprilie 2011
Scaunul de judecata a lui Hristos si rasplata credinciosului Autor: Rene Pache
1.
Credinciosii scapa de judecata cuvenita pacatosilor si de pierzarea
vesnica. Ce se intampla in momentul cand credinciosii inviati se
intalnesc cu Domnul? Pentru fiecare pacatos nu exista lucru mai
infricosator decat sa se infatiseze inaintea marelui Judecator. Dar cei
rascumparati nu trebuie sa se mai teama de mania lui Dumnezeu, nici de
pierzarea vesnica. Hristos a venit inainte de toate nu ca sa judece, ci
ca sa mantuiasca: "Oricine crede in El nu este judecat(...) Cine asculta
cuvintele Mele si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica, si nu
vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata"( Ioan 3:18;5:25).
Credinciosii au fost gratiati, indreptatiti, spalati de pacate, iertati si curatiti pe deplin prin sangele Mantuitorului (Romani 3:24; 1 Corinteni 6:11; 1Ioan 1:7,9). "Acum dar nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus" (Romani 8:1). Aceasta, deoarece Dumnezeu Si-a aratata dragostea fara de noi prin faptul ca, " pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atat mai mult acum cand suntem socotiti neprihaniti prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu"(Romani 5:8,9).
Ca unii care ne-am intors la Dumnezeu ,noi asteptam din Ceruri pe Fiul Sau "care ne izbaveste de mania viitoare (...) Dumnezeu nu ne-a randuit la manie, ci ca sa capatam mantuirea prin Domnul nostru Isus Hristos" (1Tesaloniceni 1:10; 5:9). Isus "poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El"(Evrei 7.25). O data iertati, Dumnezeu nu-Si mai aduce aminte de pacatele noastre (Evrei 8:12).
Asadar, credinciosii sinceri intrezaresc, cu o mare bucurie si siguri de mantuirea vesnica, intalnirea lor cu Domnul: "Astfel se face ca dragostea lui Dumnezeu este desavarsita in noi, pentru ca avem deplina incredere in ziua judecatii. In dragoste, nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa (...) Si acum copilasilor, ramaneti in El, pentru ca atunci cand Se va arata El, sa avem indrazneala, si, la venirea Lui, sa nu ramanem de rusine si de departati de El" (1Ioan 4:17,18; 2:28).
2. Scaunul de judecata a lui Hristos. Si daca este adevarat ca noi am scapat de judecata privitoare la pacat numai datorita harului divin, Sfanat Scriptura afirma tot atat de categoric ca Domnul Isus Hristos va examina faptele noastre si slujba facuta pe pamant, pentru a stabili daca ni se cuvine o rasplata. Domnul Insusideclara:"Iata, Eu vin curan si rasplata Mea est ecu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui" (Apocalipsa 22:12). Pentru cei pacatosi"rasplatirea"este tocmaiplata pacatului: moartea vesnica, pierzarea eterna. Dar pentru cei credinciosi, "plata" este recompensa fagaduita: "Caci stim cine este Cel ce a zis:"A mea este razbunarea, Eu voi rasplati!" (aceasta pentru cei nelegiuiti). Si in alta parte: " Domnul va judeca pe poporul Sau" (aceatsa pentru cei credinciosi)(Evrei 10:30). Toti copiii lui Dumnezeu, fara exceptie, vor trebui sa se infatiseze inaintea Lui: "Dar pentru ce judeci pe fratele tau? sau pentru ce dispretuiesti tu pe fratele tau? Caci toti ne vominfatisa in fata scaunulu ide judecata al lui Hristos(...) Asa ca fiecare dintre noi are s adea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu" (Romani14:10,12). "De aceea ne si silim sa-I fim placuti(...) Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup" (2 Corinteni 5:9,10).
Pildele evanghelice ne invata mereu ca intr-o zi Stapanul va cere socoteala slujitorilor Sai: "Imparatia cerurilor se aseamana cu un imparat care a vrut sa se socoteasca cu robii sai (...) Stapanul robilor acelora s-a intors si le-a cerut socoteala" (Matei 18:23, 25:19). Omul bogat zice ispravnicului necredincios: "Da-ti socoteala de ispravnicia ta, caci nu mai poti fi ispravnic" (Luca 16:2). Fie ca am fost sau nu credinciosi, Dumnezeu ne va retrage peste putina vreme bunurile pe care ni le-a incredintat si ne va intreba ce am facut cu ele. Va fi cu neputinta sa ascundem ceva, caci "totul este gol si descoperit inaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face"( Evrei 4:13). Pavel spune: "Cat despre mine, prea putin imi pasa daca sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecata(...) Cel ce ma judeca este Domnul. De aceea sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana ce va veni Domnul care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric, si va descoperi gandurile inimilor( 1Corinteni 4:3,4,5).
Tatal I-a dat toata judecata lui Isus, pentru ca El este Fiu al omului (Ioan 5:22,27) , iar Ioan ne vorbeste despre Domnul nostru care avea niste ochi ca para focului si in stare sa cerceeze rarunchii si inima (Apocalipsa 2:18,23). Pavel s-a silit sa-si pastreze pana la moarte un cuget curat, si in ciuda tuturor imperfectiunilor sale, el nu se teme de aceasta judecata a Aceluia care este totodata Mantuitorul sau personal. El ii scrie lui Timotei cu deplina liniste si incredere: "De acum ma asteapta cununa neprihanirii pe care mi-o va da, in ziua aceea, Domnul, Judecatorul cel drept"(2 Timotei 4:8).
3. Care sunt obiectivele judecatii lui Hristos? Viata si slujirea fiecarui credincios for fi cercetate sub toate aspectele, caci Domnul nu este nedrept sa uite sau sa lase nerasplatita vreo fapta buna potrivit fagaduintei Sale cea mai mica imperfectiune in aceia pe care ii va admite in imediata Lui apropiere.
Pasajul clasic asupra acestui punct se afla in 1Corinteni 3:10-15. Faptele noastre nu au nici o valoare, daca nu se bazeaza pe Hristos, singura noastra temelie (v.10,11,14). Dar pe aceasta baza, credinciosul poate cladi cu materiale foarte diverse: pretioase si durabile sau ieftine si suspecte de a fi nimicite de focul judecatii. Faptele comparabile cu lemnul, fanul, trestia sunt faptele noastre: fie ele si religioase - inspirate de egoism, orgoliu, invidie, vointa proprie. Cineva poate sa se roage, sa faca milostenie, sa predice Evanghelia etc., cautand slava lui insusi (Matei 6:1,2,5; 7:22; Filipeni 1:17). Asemenea fapte nu vor rezista focului judecatii. Altele, din contra, sunt asemenea aurului, argintului, pietrelor scumpe, fiind inspirate de dragoste, de ravna sincera, de urmarirea voii si slavei lui Dumnezeu. Toate acestea vor suporta incercarea focului judecatii (1Corinteni 3:12, 14).
Oare facem noi fapte de felul acesta? Gandind la asemenea actiuni scria Ioan: "Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul! "Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza"( Apocalipsa 14 14:13).
In cel priveste pe Pavel- un minunat exemplu pentru toti credinciosii Domnului - acesta a putut declara in fata apostolilor, ca "a lucrat mai mult decat ei toti" (1Corinteni 15:10 ).
La scaunul de judecata al lui Hristos se va scoate la iveala daca noi am fost niste diletanti, sau niste alergatori seriosi si rabdatori.
Valoarea unei slujbe se masoara prin roadele aduse de cel ce slujeste, vizibile sau ascunse de oameni, dar cunoscute bine inaintea lui Dumnezeu, precum si prin numarul de suflete castigate pentru Hristos, mantuite. Pavel le zice filipenilor: "Straluciti ca niste lumini in lume, tinand sus Cuvantul vietii; asa ca, in ziua lui Hristos, sa ma pot lauda ca n-am alergat, nici nu m-am ostenit in zadar". (Filipeni 2:!5,16).
Constatandu-se saracia existenta in cercurile noastre crestine, intereseul si ravna atat de reduse si lipsa unor colaboratori seriosi si sinceri, se sustine ca numerosi crestini formalisti isi ascund talantii spre a nu-i folosi. Ei tremura la gandul ca vine ziua cand Stapanul le va cere partea Sa. Alti credinciosi nu se afla tocmai in starea aceasta, dar au, totusi, nevoie sa auda un indemn ca acela adresat lui Timotei de catre Pavel :"De aceea iti aduc aminte sa inflacarezi darul lui Dumnezeu care este in tine prin punerea mainilor mele. Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta" (2Timotei 1:6-7). Ce trist va fi pentru cineva sa se prezinte inaintea scaunului de judecata al lui Hristos cu un dar atrofiat, cu doar cateva roade, in timp ce Domnul asteapta de la noi mai multa roada, din ce in ce mai multa roada.
"Indeamna pe bogatii veacului acestuia sa faca bine, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa simta impreuna cu altii, asa ca sa-si stranga pentru vremea viitoare drept comoara o buna temelie pentru ca sa apuce adevarata viata" (1Timotei 6:17, 18,19).
In pilda ispravnicului necredincios (Luca 16:1-13) se fac precizari referitoare la invatatura sa in acest sens. Astfel, ispravnicul, folosind bunurile stapanului sau, a stiut sa-si faca prieteni care sa-l primeasca in casa lor, dupa destituirea sa. El este laudat nu pentru credinciosia sa, ci pentru chibzuinta cu care si-a asigurat viitorul. Isus spune ca fii luminii nu stiu sa procedeze cu aceeasi prudenta si intelepciune su adauga:" Faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte, pentru ca atunci cand veti muri sa va primeasca in corturile vesnice. Deci daca n-ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii?( Luca 16:9,11). "Bogatii nedrepte" nu inseamna bunuri dobandite in mod necinstit, ci incorect repartizate. Intr-adevar, este oare, just ca unul sa se nasca bogat si altul sarac, unul inteligent si altul prost, unul frumos si altul urat? Pe de alta parte, bogatiile nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu, iar noi nu suntem decat administratorii lor. In curand va trebui sa dam socoteala de ele, restituindu-le pana la ultimul banut. Si atunci, daca noi am fost credinciosi, Dumnezeu ne va da adevaratele bogatii, cele ce sunt ale noastre, adica bunurile vesnice, acordate pentru totdeauna. Sa mai retinem un important principiu referitor la darnicie: "Sa stiti ca cine samana putin, putin va secera, iar cine samana mult, mult va secera caci pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu" (2 Corintni 9:6,7). Daca recompensa daruirii aduce cu sine posibilitatea de a da mult(v. 8-11) , si, daca Dumnezeu tine seama pana si de cei doi banuti ai unei vaduve, fiecare dintre noi are posibilitatea sa foloseasca, in scopuri spirituale, bunurile sale materiale, spre a fi pe placul adevaratului lor Proprietar.
..........................
Credinciosii au fost gratiati, indreptatiti, spalati de pacate, iertati si curatiti pe deplin prin sangele Mantuitorului (Romani 3:24; 1 Corinteni 6:11; 1Ioan 1:7,9). "Acum dar nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus" (Romani 8:1). Aceasta, deoarece Dumnezeu Si-a aratata dragostea fara de noi prin faptul ca, " pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atat mai mult acum cand suntem socotiti neprihaniti prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu"(Romani 5:8,9).
Ca unii care ne-am intors la Dumnezeu ,noi asteptam din Ceruri pe Fiul Sau "care ne izbaveste de mania viitoare (...) Dumnezeu nu ne-a randuit la manie, ci ca sa capatam mantuirea prin Domnul nostru Isus Hristos" (1Tesaloniceni 1:10; 5:9). Isus "poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El"(Evrei 7.25). O data iertati, Dumnezeu nu-Si mai aduce aminte de pacatele noastre (Evrei 8:12).
Asadar, credinciosii sinceri intrezaresc, cu o mare bucurie si siguri de mantuirea vesnica, intalnirea lor cu Domnul: "Astfel se face ca dragostea lui Dumnezeu este desavarsita in noi, pentru ca avem deplina incredere in ziua judecatii. In dragoste, nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa (...) Si acum copilasilor, ramaneti in El, pentru ca atunci cand Se va arata El, sa avem indrazneala, si, la venirea Lui, sa nu ramanem de rusine si de departati de El" (1Ioan 4:17,18; 2:28).
2. Scaunul de judecata a lui Hristos. Si daca este adevarat ca noi am scapat de judecata privitoare la pacat numai datorita harului divin, Sfanat Scriptura afirma tot atat de categoric ca Domnul Isus Hristos va examina faptele noastre si slujba facuta pe pamant, pentru a stabili daca ni se cuvine o rasplata. Domnul Insusideclara:"Iata, Eu vin curan si rasplata Mea est ecu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui" (Apocalipsa 22:12). Pentru cei pacatosi"rasplatirea"este tocmaiplata pacatului: moartea vesnica, pierzarea eterna. Dar pentru cei credinciosi, "plata" este recompensa fagaduita: "Caci stim cine este Cel ce a zis:"A mea este razbunarea, Eu voi rasplati!" (aceasta pentru cei nelegiuiti). Si in alta parte: " Domnul va judeca pe poporul Sau" (aceatsa pentru cei credinciosi)(Evrei 10:30). Toti copiii lui Dumnezeu, fara exceptie, vor trebui sa se infatiseze inaintea Lui: "Dar pentru ce judeci pe fratele tau? sau pentru ce dispretuiesti tu pe fratele tau? Caci toti ne vominfatisa in fata scaunulu ide judecata al lui Hristos(...) Asa ca fiecare dintre noi are s adea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu" (Romani14:10,12). "De aceea ne si silim sa-I fim placuti(...) Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup" (2 Corinteni 5:9,10).
Pildele evanghelice ne invata mereu ca intr-o zi Stapanul va cere socoteala slujitorilor Sai: "Imparatia cerurilor se aseamana cu un imparat care a vrut sa se socoteasca cu robii sai (...) Stapanul robilor acelora s-a intors si le-a cerut socoteala" (Matei 18:23, 25:19). Omul bogat zice ispravnicului necredincios: "Da-ti socoteala de ispravnicia ta, caci nu mai poti fi ispravnic" (Luca 16:2). Fie ca am fost sau nu credinciosi, Dumnezeu ne va retrage peste putina vreme bunurile pe care ni le-a incredintat si ne va intreba ce am facut cu ele. Va fi cu neputinta sa ascundem ceva, caci "totul este gol si descoperit inaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face"( Evrei 4:13). Pavel spune: "Cat despre mine, prea putin imi pasa daca sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecata(...) Cel ce ma judeca este Domnul. De aceea sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana ce va veni Domnul care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric, si va descoperi gandurile inimilor( 1Corinteni 4:3,4,5).
Tatal I-a dat toata judecata lui Isus, pentru ca El este Fiu al omului (Ioan 5:22,27) , iar Ioan ne vorbeste despre Domnul nostru care avea niste ochi ca para focului si in stare sa cerceeze rarunchii si inima (Apocalipsa 2:18,23). Pavel s-a silit sa-si pastreze pana la moarte un cuget curat, si in ciuda tuturor imperfectiunilor sale, el nu se teme de aceasta judecata a Aceluia care este totodata Mantuitorul sau personal. El ii scrie lui Timotei cu deplina liniste si incredere: "De acum ma asteapta cununa neprihanirii pe care mi-o va da, in ziua aceea, Domnul, Judecatorul cel drept"(2 Timotei 4:8).
3. Care sunt obiectivele judecatii lui Hristos? Viata si slujirea fiecarui credincios for fi cercetate sub toate aspectele, caci Domnul nu este nedrept sa uite sau sa lase nerasplatita vreo fapta buna potrivit fagaduintei Sale cea mai mica imperfectiune in aceia pe care ii va admite in imediata Lui apropiere.
- Faptele.
Pasajul clasic asupra acestui punct se afla in 1Corinteni 3:10-15. Faptele noastre nu au nici o valoare, daca nu se bazeaza pe Hristos, singura noastra temelie (v.10,11,14). Dar pe aceasta baza, credinciosul poate cladi cu materiale foarte diverse: pretioase si durabile sau ieftine si suspecte de a fi nimicite de focul judecatii. Faptele comparabile cu lemnul, fanul, trestia sunt faptele noastre: fie ele si religioase - inspirate de egoism, orgoliu, invidie, vointa proprie. Cineva poate sa se roage, sa faca milostenie, sa predice Evanghelia etc., cautand slava lui insusi (Matei 6:1,2,5; 7:22; Filipeni 1:17). Asemenea fapte nu vor rezista focului judecatii. Altele, din contra, sunt asemenea aurului, argintului, pietrelor scumpe, fiind inspirate de dragoste, de ravna sincera, de urmarirea voii si slavei lui Dumnezeu. Toate acestea vor suporta incercarea focului judecatii (1Corinteni 3:12, 14).
Oare facem noi fapte de felul acesta? Gandind la asemenea actiuni scria Ioan: "Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul! "Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza"( Apocalipsa 14 14:13).
- Lucrarea.
In cel priveste pe Pavel- un minunat exemplu pentru toti credinciosii Domnului - acesta a putut declara in fata apostolilor, ca "a lucrat mai mult decat ei toti" (1Corinteni 15:10 ).
- Eforturile atletice.
La scaunul de judecata al lui Hristos se va scoate la iveala daca noi am fost niste diletanti, sau niste alergatori seriosi si rabdatori.
- Marturia.
- Slujirea.
Valoarea unei slujbe se masoara prin roadele aduse de cel ce slujeste, vizibile sau ascunse de oameni, dar cunoscute bine inaintea lui Dumnezeu, precum si prin numarul de suflete castigate pentru Hristos, mantuite. Pavel le zice filipenilor: "Straluciti ca niste lumini in lume, tinand sus Cuvantul vietii; asa ca, in ziua lui Hristos, sa ma pot lauda ca n-am alergat, nici nu m-am ostenit in zadar". (Filipeni 2:!5,16).
- Exercitarea darurilor primite.
Constatandu-se saracia existenta in cercurile noastre crestine, intereseul si ravna atat de reduse si lipsa unor colaboratori seriosi si sinceri, se sustine ca numerosi crestini formalisti isi ascund talantii spre a nu-i folosi. Ei tremura la gandul ca vine ziua cand Stapanul le va cere partea Sa. Alti credinciosi nu se afla tocmai in starea aceasta, dar au, totusi, nevoie sa auda un indemn ca acela adresat lui Timotei de catre Pavel :"De aceea iti aduc aminte sa inflacarezi darul lui Dumnezeu care este in tine prin punerea mainilor mele. Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta" (2Timotei 1:6-7). Ce trist va fi pentru cineva sa se prezinte inaintea scaunului de judecata al lui Hristos cu un dar atrofiat, cu doar cateva roade, in timp ce Domnul asteapta de la noi mai multa roada, din ce in ce mai multa roada.
- Folosirea bunurilor materiale.
"Indeamna pe bogatii veacului acestuia sa faca bine, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa simta impreuna cu altii, asa ca sa-si stranga pentru vremea viitoare drept comoara o buna temelie pentru ca sa apuce adevarata viata" (1Timotei 6:17, 18,19).
In pilda ispravnicului necredincios (Luca 16:1-13) se fac precizari referitoare la invatatura sa in acest sens. Astfel, ispravnicul, folosind bunurile stapanului sau, a stiut sa-si faca prieteni care sa-l primeasca in casa lor, dupa destituirea sa. El este laudat nu pentru credinciosia sa, ci pentru chibzuinta cu care si-a asigurat viitorul. Isus spune ca fii luminii nu stiu sa procedeze cu aceeasi prudenta si intelepciune su adauga:" Faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte, pentru ca atunci cand veti muri sa va primeasca in corturile vesnice. Deci daca n-ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii?( Luca 16:9,11). "Bogatii nedrepte" nu inseamna bunuri dobandite in mod necinstit, ci incorect repartizate. Intr-adevar, este oare, just ca unul sa se nasca bogat si altul sarac, unul inteligent si altul prost, unul frumos si altul urat? Pe de alta parte, bogatiile nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu, iar noi nu suntem decat administratorii lor. In curand va trebui sa dam socoteala de ele, restituindu-le pana la ultimul banut. Si atunci, daca noi am fost credinciosi, Dumnezeu ne va da adevaratele bogatii, cele ce sunt ale noastre, adica bunurile vesnice, acordate pentru totdeauna. Sa mai retinem un important principiu referitor la darnicie: "Sa stiti ca cine samana putin, putin va secera, iar cine samana mult, mult va secera caci pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu" (2 Corintni 9:6,7). Daca recompensa daruirii aduce cu sine posibilitatea de a da mult(v. 8-11) , si, daca Dumnezeu tine seama pana si de cei doi banuti ai unei vaduve, fiecare dintre noi are posibilitatea sa foloseasca, in scopuri spirituale, bunurile sale materiale, spre a fi pe placul adevaratului lor Proprietar.
..........................
luni, 11 aprilie 2011
Cand clipa de întârziere aduce o veşnicie de ajuns prea târziu Autor: Mihai Ardelean
Dacă azi nu îl asculţi pe Dumnezeu, va veni o vreme când îţi
vei lua papagalul din colivie, peştii din acvariu, porcuşorul tău de
guineea, găinile din curte, oile din staule şi boii din grajduri şi îl
vei căuta pe Dumnezeu fără să îl mai poţi găsi. (Osea 5:6 : "Vor merge cu oile şi boii lor să caute pe Domnul, dar nu-l vor găsi nicidecum: căci S'a depărtat din mijlocul lor. ")
Nespus de ciudat este faptul ca noi inca masuram scurgerea vietii in timp. Eu cred ca sunt doar clipe. Interesant cum avem intotdeauna timp pentru lucrurile care ne fac noua placere. Avem timp de stat la povesti cu prietenii dar nu de partasie cu fratii, de vorbit pe mess dar nu fata in fata, de ras in hohote dar nu de plans in odaita in care, doar paianjenii mai petrec timp cu tesutul de panza pentru viitoarea masa de pranz numita musca.
Insa am remarcat ca de cele mai multe ori nu timpul ci clipele fac diferenta. Timpul este parca o masa prea compacta, relativa si vaga ca si notiune. Ca fiinte muritoare cred ca mai bine ne incadram in clipe. Atat suntem noi: clipe. Si uneori nu e nevoie de mai mult timp ca sa iti compromiti vesnicia.
Aceea atipeala de o clipa de la miezul noptii a decis vesnicia a cinci fecioare. Au ramas afara cu tot cu candela ca doar daca pana atunci au dormit pe Biblie acum aveau timp de ea si cum in somn nu te poti ruga, desi unii pun la numar si visele, ca sa isi impace constiinta, au facut-o in fata unei usi inchise cu staruinta vesniciei celor ajunsi prea tarziu.
M-am tot intrebat si am incercat sa caut o gresala a unui prooroc din Scriptura, Samuel. Probabil ca nu are nici una evidenta pe paginile Biblie dar daca tot suntem in vremea senzationalului si unii se delecteaza enorm cu asta, remarc ca Samuel avea obiceiul sa intarzie. Ne trebuie un imparat au zis catre el, ca observam ca tu nu ai de gand sa mori. Adica in privinta asta era cam intarziat si ocupa functia de judecator cam de multa vreme. In 1Samuel 16:1 chiar si Dumnezeu remarca asta. El il lepadase pe Saul si Samuel intarzia inca in rugaciuni pentru el, in lacrimi. Doamne binecuvanta asemenea intarziati!
Dar de remarcat un lucru, o clipa de intarziere care a adus o vesnicie de ajuns prea tarziu.
1 Samuel 13:8: “A aşteptat sapte zile, după timpul hotărît de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lîngă Saul.” A aparut si el dupa, dar pentru Saul prea tarziu. Doua telefoane mobile ar fi rezolvat problema in vremea aceea. Apropo daca s-ar inventa masina timpului am putea calatori sa le ducem. A fost clipa cand Saul a pierdut imparatia pentru totdeauna si mai tarziu si pe Dumnezeu. Nu stiu cine e de vina… intarzierea lui Samuel sau nerabdarea lui Saul?
In secolul vitezei poate intelegem cel mai bine efectele clipei. O clipa de neveghere la volanul unei masini si te duci unde ti-ai pregatit. Atipirea, acel inchis de ochi pentru nu mai mult de un minut te face sa porti zdremtele remuscarii placerilor de o clipa ale pacatelor.
O clipa a facut diferenta celor 120 de ani in care ciocanele, lemnul, smoala au predicat despre potopul prevestit de Noe. Clipa in care Dumnezeu a inchis usa. Aceeasi trista bataie, aceleasi ingrozitoare strigate ale vesnicilor veniti prea tarziu. “Sa nu vina aici”, striga bogatul in locuinta mortilor, trimite pe Lazar ca fratii mei sa nu vina aici. Frumoase sentimente, altruist bogat, dar de ce trebuie ca iadul sa te invete asta?
Luca 12:36: “..să fiţi ca nişte oameni, cari aşteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă dela nuntă, ca să-i deschidă îndată, cînd va veni şi va bate la uşă. “
Dumnezeu intarzie dragii mei, dar sa stam cu urechile rabdarii lipite de usa clipelor ce trec ca sa ii deschidem in clipa cand vrea sa bata la usa. Sa nu apuce sa bata, ci sa ramana uimit ca ii deschidem inainte sa bata, sa ii spunem ca l-am asteptat si cand i-am auzit pasii am deschis.
La ce sa te mai obosesti Doamne sa bati? Noi avem deja usa clipei (numita viata) deschisa si numaram secundele dinaintea venirii tale.
Vino Doamne Isuse! Amin
Nespus de ciudat este faptul ca noi inca masuram scurgerea vietii in timp. Eu cred ca sunt doar clipe. Interesant cum avem intotdeauna timp pentru lucrurile care ne fac noua placere. Avem timp de stat la povesti cu prietenii dar nu de partasie cu fratii, de vorbit pe mess dar nu fata in fata, de ras in hohote dar nu de plans in odaita in care, doar paianjenii mai petrec timp cu tesutul de panza pentru viitoarea masa de pranz numita musca.
Insa am remarcat ca de cele mai multe ori nu timpul ci clipele fac diferenta. Timpul este parca o masa prea compacta, relativa si vaga ca si notiune. Ca fiinte muritoare cred ca mai bine ne incadram in clipe. Atat suntem noi: clipe. Si uneori nu e nevoie de mai mult timp ca sa iti compromiti vesnicia.
Aceea atipeala de o clipa de la miezul noptii a decis vesnicia a cinci fecioare. Au ramas afara cu tot cu candela ca doar daca pana atunci au dormit pe Biblie acum aveau timp de ea si cum in somn nu te poti ruga, desi unii pun la numar si visele, ca sa isi impace constiinta, au facut-o in fata unei usi inchise cu staruinta vesniciei celor ajunsi prea tarziu.
M-am tot intrebat si am incercat sa caut o gresala a unui prooroc din Scriptura, Samuel. Probabil ca nu are nici una evidenta pe paginile Biblie dar daca tot suntem in vremea senzationalului si unii se delecteaza enorm cu asta, remarc ca Samuel avea obiceiul sa intarzie. Ne trebuie un imparat au zis catre el, ca observam ca tu nu ai de gand sa mori. Adica in privinta asta era cam intarziat si ocupa functia de judecator cam de multa vreme. In 1Samuel 16:1 chiar si Dumnezeu remarca asta. El il lepadase pe Saul si Samuel intarzia inca in rugaciuni pentru el, in lacrimi. Doamne binecuvanta asemenea intarziati!
Dar de remarcat un lucru, o clipa de intarziere care a adus o vesnicie de ajuns prea tarziu.
1 Samuel 13:8: “A aşteptat sapte zile, după timpul hotărît de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lîngă Saul.” A aparut si el dupa, dar pentru Saul prea tarziu. Doua telefoane mobile ar fi rezolvat problema in vremea aceea. Apropo daca s-ar inventa masina timpului am putea calatori sa le ducem. A fost clipa cand Saul a pierdut imparatia pentru totdeauna si mai tarziu si pe Dumnezeu. Nu stiu cine e de vina… intarzierea lui Samuel sau nerabdarea lui Saul?
In secolul vitezei poate intelegem cel mai bine efectele clipei. O clipa de neveghere la volanul unei masini si te duci unde ti-ai pregatit. Atipirea, acel inchis de ochi pentru nu mai mult de un minut te face sa porti zdremtele remuscarii placerilor de o clipa ale pacatelor.
O clipa a facut diferenta celor 120 de ani in care ciocanele, lemnul, smoala au predicat despre potopul prevestit de Noe. Clipa in care Dumnezeu a inchis usa. Aceeasi trista bataie, aceleasi ingrozitoare strigate ale vesnicilor veniti prea tarziu. “Sa nu vina aici”, striga bogatul in locuinta mortilor, trimite pe Lazar ca fratii mei sa nu vina aici. Frumoase sentimente, altruist bogat, dar de ce trebuie ca iadul sa te invete asta?
Luca 12:36: “..să fiţi ca nişte oameni, cari aşteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă dela nuntă, ca să-i deschidă îndată, cînd va veni şi va bate la uşă. “
Dumnezeu intarzie dragii mei, dar sa stam cu urechile rabdarii lipite de usa clipelor ce trec ca sa ii deschidem in clipa cand vrea sa bata la usa. Sa nu apuce sa bata, ci sa ramana uimit ca ii deschidem inainte sa bata, sa ii spunem ca l-am asteptat si cand i-am auzit pasii am deschis.
La ce sa te mai obosesti Doamne sa bati? Noi avem deja usa clipei (numita viata) deschisa si numaram secundele dinaintea venirii tale.
Vino Doamne Isuse! Amin
Abonați-vă la:
Postări (Atom)