Bine ati venit!

In acest blog mi-am propus să postez diferite mesaje, predici, poezii, cântari etc. toate având ca scop pregătirea noastră pentru Ziua cea Mare a Revenirii Domnului nostru Isus Hristos!
Fiţi binecuvântaţi!



Website counter



luni, 17 ianuarie 2011

Vine Isus

Nunta Mielului-Acolo sus in Cer-Camelia-Apocalipsa

Nunta Mielului Corul bisericii Filadelfia Paris.

O nuntă ce va să vină Autor: Vasile Iancu

Noi spunem că vine Domnul dar nu mai credem că-n curând, ne facem planuri mari în fiecare zi, şcoli înalte, mastere şi doctorate, burse în afara ţării (slava Domnului pentru binecuvântări), cumpărări de case şi maşini în rate pe 30 de ani, vacanţe liniştite în ţări dezvoltate fără evanghelizare, servicii în occident cu frecvenţa rară la biserică, negocieri de contracte pe 7 ani, să fim siguri că avem şi nu vom duce lipsa, vindem şi cumpărăm lucruri viabile pentru mulţi ani.

Şi totuşi ne aşteaptă o nuntă sigură şi unică fără echivoc, indiferent de starea civilă, indiferent de frumuseţe şi bani, chiar dacă avem sau nu avem casa personală (adica nu ce au parinţii), indiferent de poziţie sociala, poţi să fii măturător stradal sau nu, chiar dacă nu eşti o inteligenta sclipitoare, poţi să nu ai master sau doctorat, sau poţii sa ai şi una şi alta (e mai greu să le faci pe amândouă ce-i drept), poţi să lucrezi sau nu în occident, poţi fi cel mai sărac om de pe pământ sau nu, poţi fi bolnav sau sănătos.

Când El te cheamă la nuntă nimic nu te va putea ţine pe pământ
, nici avionul pe care îl pilotezi şi îl vei lăsa făra cârmă, nici vaporul pe care îl conduci spre un alt ţărm, nici autobuzul încărcat cu oameni pe care îl conduci spre următoarea staţie, nici clasa de elevi căreia îi predai, nici patul de spital, nici familia nemântuită, nici colegii cu nevoi, nici şedinta cu şefii, nici misiunea din Africa, nici facultatea pe care o urmezi conştiincios, nici serviciul de caritate în care lucrezi pentru Dumnezeu, nici festivalul de muzică din weekend, nici drumul spre o viaţă mai bună pe pământ, nici cancerul şi nici leucemia. Când El te cheamă la nuntă nimic nu te va putea ţine pe pământ.

Vine o nuntă mare care nu ţine cont de posibilităţi şi lipsuri de pe pământ, o nuntă cum n-a mai fost şi nici nu va mai fi, o nuntă pe care unii o aşteaptă de două mii de ani, o nuntă pentru care toţi sfinţii din cer se roagă să înceapă, o nuntă pentru care şi unii sfinţi de pe pământ se roagă să înceapă.
O nuntă cu invitaţi de seama din biserica primară, martirii pentru Isus Hristos sunt deja acolo sus, aşteaptă trambiţa ce va anunţa venirea miresii, fără fasoane pământeşti, şi fără diferenţe între nuntaşi.
E nunta perfectă pregătită de două mii de ani de Isus Hristos, o nuntă pentru care Fiul va face-un drum spre pământ pentru a-şi lua mireasa, rapsozi şi cântăreţi de clasă, îngeri şi heruvimi, arhangheli, bucurie mare, e nunta Mielului, cu haine cereşti de sărbătoare şi alai  împărătesc.

Ferice de cei chemaţi la nunta Mielului.

Aşteptaţi-l pe Isus, El vine curând.