In curind s-a termina

Costel Busuioc - Mai cheama-mi Iisuse

Scaunul de judecata a lui Hristos si rasplata credinciosului Autor: Rene Pache

1. Credinciosii scapa de judecata cuvenita pacatosilor si de pierzarea vesnica. Ce se intampla in momentul cand credinciosii inviati se intalnesc cu Domnul? Pentru fiecare pacatos nu exista lucru mai infricosator decat sa se infatiseze inaintea marelui Judecator. Dar cei rascumparati nu trebuie sa se mai teama de mania lui Dumnezeu, nici de pierzarea vesnica. Hristos a venit inainte de toate nu ca sa judece, ci ca sa mantuiasca: "Oricine crede in El nu este judecat(...) Cine asculta cuvintele Mele si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata"( Ioan 3:18;5:25).
Credinciosii au fost gratiati, indreptatiti, spalati de pacate, iertati si curatiti pe deplin prin sangele Mantuitorului (Romani 3:24; 1 Corinteni 6:11; 1Ioan 1:7,9). "Acum dar nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus" (Romani 8:1). Aceasta, deoarece Dumnezeu Si-a aratata dragostea fara de noi prin faptul ca, " pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atat mai mult acum cand suntem socotiti neprihaniti prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu"(Romani 5:8,9).
Ca unii care ne-am intors la Dumnezeu ,noi asteptam din Ceruri pe Fiul Sau "care ne izbaveste de mania viitoare (...) Dumnezeu nu ne-a randuit la manie, ci ca sa capatam mantuirea prin Domnul nostru Isus Hristos" (1Tesaloniceni 1:10; 5:9). Isus "poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El"(Evrei 7.25). O data iertati, Dumnezeu nu-Si mai aduce aminte de pacatele noastre (Evrei 8:12).
Asadar, credinciosii sinceri intrezaresc, cu o mare bucurie si siguri de mantuirea vesnica, intalnirea lor cu Domnul: "Astfel se face ca dragostea lui Dumnezeu este desavarsita in noi, pentru ca avem deplina incredere in ziua judecatii. In dragoste, nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa (...) Si acum copilasilor, ramaneti in El, pentru ca atunci cand Se va arata El, sa avem indrazneala, si, la venirea Lui, sa nu ramanem de rusine si de departati de El" (1Ioan 4:17,18; 2:28).
2. Scaunul de judecata a lui Hristos. Si daca este adevarat ca noi am scapat de judecata privitoare la pacat numai datorita harului divin, Sfanat Scriptura afirma tot atat de categoric ca Domnul Isus Hristos va examina faptele noastre si slujba facuta pe pamant, pentru a stabili daca ni se cuvine o rasplata. Domnul Insusideclara:"Iata, Eu vin curan si rasplata Mea est ecu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui" (Apocalipsa 22:12). Pentru cei pacatosi"rasplatirea"este tocmaiplata pacatului: moartea vesnica, pierzarea eterna. Dar pentru cei credinciosi, "plata" este recompensa fagaduita: "Caci stim cine este Cel ce a zis:"A mea este razbunarea, Eu voi rasplati!" (aceasta pentru cei nelegiuiti). Si in alta parte: " Domnul va judeca pe poporul Sau" (aceatsa pentru cei credinciosi)(Evrei 10:30). Toti copiii lui Dumnezeu, fara exceptie, vor trebui sa se infatiseze inaintea Lui: "Dar pentru ce judeci pe fratele tau? sau pentru ce dispretuiesti tu pe fratele tau? Caci toti ne vominfatisa in fata scaunulu ide judecata al lui Hristos(...) Asa ca fiecare dintre noi are s adea socoteala  despre sine insusi lui Dumnezeu" (Romani14:10,12). "De aceea ne si silim sa-I fim placuti(...) Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup" (2 Corinteni 5:9,10).
Pildele evanghelice ne invata mereu ca intr-o zi Stapanul va cere socoteala slujitorilor Sai: "Imparatia cerurilor se aseamana cu un imparat care a vrut sa se socoteasca cu robii sai (...) Stapanul robilor acelora s-a intors si le-a cerut socoteala" (Matei 18:23, 25:19). Omul bogat zice ispravnicului necredincios: "Da-ti socoteala de ispravnicia ta, caci nu mai poti fi ispravnic" (Luca 16:2). Fie ca am fost sau nu credinciosi, Dumnezeu ne va retrage peste putina vreme bunurile pe care ni le-a incredintat si ne va intreba ce am facut cu ele. Va fi cu neputinta sa ascundem ceva, caci "totul este gol si descoperit inaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face"( Evrei 4:13). Pavel spune: "Cat despre mine, prea putin imi pasa daca sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecata(...) Cel ce ma judeca este Domnul. De aceea sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana ce va veni Domnul care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric, si va descoperi gandurile inimilor( 1Corinteni 4:3,4,5).
Tatal I-a dat toata judecata lui Isus, pentru ca El este Fiu al omului (Ioan 5:22,27) , iar Ioan ne vorbeste despre Domnul nostru care avea niste ochi ca para focului si in stare sa cerceeze rarunchii si inima (Apocalipsa 2:18,23). Pavel s-a silit sa-si pastreze pana la moarte un cuget curat, si in ciuda tuturor imperfectiunilor sale, el nu se teme de aceasta judecata a Aceluia care este totodata Mantuitorul sau personal. El ii scrie lui Timotei cu deplina liniste si incredere: "De acum ma asteapta cununa neprihanirii pe care mi-o va da, in ziua aceea, Domnul, Judecatorul cel drept"(2 Timotei 4:8).
3. Care sunt obiectivele judecatii lui Hristos? Viata si slujirea fiecarui credincios  for fi cercetate sub toate aspectele, caci Domnul nu este nedrept sa uite sau sa lase nerasplatita vreo fapta buna potrivit fagaduintei Sale cea mai mica imperfectiune in aceia pe care ii va admite in imediata Lui apropiere.

• Faptele.

Noi am fost mantuiti prin har, fara fapte; dar, dupa ce am fost nascuti din nou prin Hristos, trebuie sa facem faptele bune pe care El insusi le-a  pregatit mai dinainte ca sa umblam in ele (Efeseni 2:8-10). De aceea, este ceva foarte normal ca El sa judece fiecare din actiunile noastre: "Fiecare, fie rob, fie slobod, va primi rasplata de la Domnul, dupa binele pe care-l va fi facut"( Efeseni 6:8). "Domnul este un Dumnezeu care stie totul si toate faptele sunt cantarite de El"( 1Samuel 2:3). Apostolul Pavel vorbeste despre "ziua maniei si aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea (...) Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor" (Romani 2:5-7,16). Iata si un indemn al apostolului: "Sa nu obosim in facerea binelui; caci la vremea potrivita, vom secera, daca nu vom cadea de oboseala. Asadar, cat avem prlej, sa facem bine la toti, si mai ales fratilor nostri in credinta" (Galateni 6:9-10).
Pasajul clasic asupra acestui punct se afla in 1Corinteni 3:10-15. Faptele noastre nu au nici o valoare, daca nu se bazeaza pe Hristos, singura noastra temelie (v.10,11,14). Dar pe aceasta baza, credinciosul poate cladi cu materiale foarte diverse: pretioase si durabile sau ieftine si suspecte de a fi nimicite de focul judecatii. Faptele comparabile cu lemnul, fanul, trestia sunt faptele noastre: fie ele si religioase - inspirate de egoism, orgoliu, invidie, vointa proprie. Cineva poate sa se roage, sa faca milostenie, sa predice Evanghelia etc., cautand slava lui insusi (Matei 6:1,2,5; 7:22; Filipeni 1:17). Asemenea fapte nu vor rezista focului  judecatii. Altele, din contra, sunt asemenea aurului, argintului, pietrelor scumpe, fiind inspirate de  dragoste, de ravna sincera, de urmarirea voii si slavei lui Dumnezeu. Toate acestea vor suporta incercarea focului judecatii (1Corinteni 3:12, 14).
Oare facem noi fapte de felul acesta? Gandind  la asemenea actiuni scria Ioan: "Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul! "Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza"( Apocalipsa 14 14:13).

• Lucrarea. 

Dumnezeu care lucreaza fara incetare ne-a acordat si noua privilegiul de a putea lucra impreuna cu El. Lucrarea noastra indica dimensiunea ravnei si recunostintei fata de Domnul, si ea nu va trece neobservata: "Fiecare isi va lua rasplata dupa osteneala lui. Caci noi suntem impreuna lucratori cu Dumnezeu. De aceea, preaiubitii mei frati, fiti tari, neclintiti, sporiti totdeauna in lucrul Domnului, caci stiti ca osteneala vostra nu este zadarnica" (1 Corinteni 3:8,9; 15:58). "Dumnezeu nu este nedrept ca sa uite osteneala voastra si dragostea pe care ati aratat-o pentru Numele Lui, voi care ati ajutorat si ajutorati pe sfinti" (Evrei 6:10). "Plugarul trebuie sa munceasca inainte sa stranga rodurile" (2Timotei 2:6). Stapanul din pilda Domnului Isus incredinteaza slujitorilor bunurile Sale contand pe munca lor sustinuta: "Indata cel ce primise cei cinci talanti s-a dus, i-a pus in negot, si a mai castigat cu ei alti cinci talanti" (Matei 25:16). Dar omul care pnetru a nu face nimic, si-a ingropat talantul in pamant, s-a pomenit fiind tratat ca un "rob rau si lenes" si a fost aruncar afara( Matei 25: 14-30). Astfel, el si-a pierdut nu numai rasplata, dar si orice sansa de a fi mantuit.
In cel priveste pe Pavel- un minunat exemplu pentru toti credinciosii Domnului - acesta a putut declara in fata apostolilor, ca "a lucrat mai mult decat ei toti" (1Corinteni 15:10 ).

• Eforturile atletice.

Apostolul compara viata crestinului cu eforturile depuse de un atlet care se antreneaza mereu, si, cand se da startu, alearga pentru a capata premiul:  " Nu stiti ca cei ce alearga in locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul? Alergati dar in asa fel ca sa capatati premiul! Si ei fac lucrul acesta ca sa capete  o cununa care se poate vesteji: noi sa facem lucrul acesta pentru o cununa care nu se poate vesteji"(1Corinteni 9:24,25). "Uitand ce este in urma mea si aruncandu-ma spre ce este inainte, alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu in Hristos Isus" (Filipeni 3:13, 14).
La scaunul de judecata al lui Hristos se va scoate la iveala daca noi am fost niste diletanti, sau niste alergatori seriosi si rabdatori.

• Marturia.

Cuvintele lui Hristos sunt categorice: "Pe orisicine Ma va marturisi inaintea oamenilor, il voi marturisi si Eu inaintea Tatalui Meu care este in ceruri" (Matei 10:32). Prin urmare, Domnul Isus va examina modul in care, prin cuvinte si prin fapte, I-am proclamat noi numele Sau pe pamant.

• Slujirea.

Toti credinciosii sunt chemati, intr-un sens general, la marturie si slujire, dar cei carora Dumnezeu le incredinteaza o slujba speciala au, desigur, o maimare raspundere : "Sa nu fiti multi invatatori, caci stiti ca vom primi o judecata mai aspra" (Iacov 3:1). "Ascultati de mai marii vostri si fiti-le supusi, caci ei privegheaza asupra sufletelor voastre, ca unii care au sa dea socoteala de ele" (Evrei 13:17). "Te pun pazitor, daca nu-l vei instiinta si nu-i vei spune, ca sa-l intorci de lacalea lui cea rea si sa-i scapi viata, acel om rau va muri prin nelegiuirea lui, dar ii voi cere sangele din mana ta!"( Ezechiel 3:17,18). Pavel este fericit, la randul lui, sa poata spune batranilor din Efes: "De aceea va marturisesc astazi ca sunt curat de sangele tuturor. Caci nu m-am ferit sa va vestesc tot planul lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 20:26-27). Daniel vorbeste si el despre rasplata elor ce vor fi invatat pe altii sa umble in neprihanire (12:3).
Valoarea unei slujbe se masoara prin roadele aduse de cel ce slujeste, vizibile sau ascunse de oameni, dar cunoscute bine inaintea lui Dumnezeu, precum si prin numarul de suflete castigate pentru Hristos, mantuite. Pavel le zice filipenilor: "Straluciti ca niste lumini in lume, tinand sus Cuvantul vietii; asa ca, in ziua lui Hristos, sa ma pot lauda ca n-am alergat, nici nu m-am ostenit in zadar". (Filipeni 2:!5,16).

• Exercitarea darurilor primite.

Fiecaruia dintre madularele Trupului lui Hristos (adica noi), Domnul ii incredinteaza o slujba si Duhul Sfant ii da darul corespunzator pentru a o indeplini (1 Corinteni 12:7, 11,27). Acest dar trebuie sa fie valorificat si intrebuintat in serviciul altora, spre binele tuturor (1Petru 4:10). Dumnezeu ne mai acorda o sansa si alte daruri: intelepciune, inclinatii artistice, talente muzicale, sanatate, frumusete etc. Pilda cu talantii, incredintati fiecaruia dupa capcitatea lui, ne invata ca se pune problema valorificarii acestor talanti, si nu ingroparea lor in pamant (Matei 25:14-30).
Constatandu-se saracia existenta in cercurile noastre crestine, intereseul si ravna atat de reduse si lipsa unor colaboratori seriosi si sinceri, se sustine ca numerosi crestini formalisti isi ascund talantii spre a nu-i folosi. Ei tremura la gandul ca vine ziua cand Stapanul le va cere partea Sa. Alti credinciosi nu se afla tocmai in starea aceasta, dar au, totusi, nevoie sa auda un indemn ca acela adresat lui Timotei de catre Pavel :"De aceea iti aduc aminte sa inflacarezi darul lui Dumnezeu care este in tine prin punerea mainilor mele. Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta" (2Timotei 1:6-7). Ce trist va fi pentru cineva sa se prezinte inaintea scaunului de judecata al lui Hristos cu un dar atrofiat, cu doar cateva roade, in timp ce Domnul asteapta de la noi mai multa roada, din ce in ce mai multa roada.

• Folosirea bunurilor materiale.

Adesea oamenii au un comportament de-a dreptul straniu: sau fac din bani un idol, sau pretind ca lucrurile materiale nu pot avea vreo legatura cu viata spirituala, atitudine care le permite sa continue a se bucura de ele dupa bunul lor plac. Desigur ca Dumnezeu ne da toate lucrurile din belsug, ca sa nebucuram de ele"(1Timotei 6:17), dar El vrea, de asemenea, ca toti copiii Lui sa-I consacre bunurile lor si sa le foloseasca dupa voia Sa. Modul in care au administrat aceste lucruri , va fi, fie condamnat, fie rasplatit in ziua judecatii. "Milostenia ta sa fie facuta in ascuns; si Tatal tau care vede in ascuns iti va rasplati" (Matei 6:4). "Voi insa iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine si dati cu imprumut fara sa nadajduiti ceva in schimb. Si rasplata voastra va fi mare, si veti fiii  Prea Inalt (...) Vindeti ce aveti si dati milostenie. Faceti-va rost de pungi care nu se invechesc, o comoara nesecata in ceruri, unde nu se apropie hotul si unde nu roade molia. Caciunde este comoara voastra, acolo este si inima vostra. Cand dai o masa, cheama pe saraci, pe schiopi, pe schilozi,pe orbi. Si va fi ferice de tine, pentru ca ei n-au cu ce sa-ti rasplateasca; dar tie ti se va rasplati la invierea celor neprihaniti" (Luca 6:35; 12:33-34; 14:13-14).
"Indeamna pe bogatii veacului acestuia sa faca bine, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa simta impreuna cu altii, asa ca sa-si stranga pentru vremea viitoare drept comoara o buna temelie pentru ca sa apuce adevarata viata" (1Timotei 6:17, 18,19).
In pilda ispravnicului necredincios (Luca 16:1-13) se fac precizari referitoare la invatatura sa in acest sens. Astfel, ispravnicul, folosind bunurile stapanului sau, a stiut sa-si faca prieteni care sa-l primeasca in casa lor, dupa destituirea sa. El este laudat nu pentru credinciosia sa, ci pentru chibzuinta cu care si-a asigurat viitorul. Isus spune ca fii luminii nu stiu sa procedeze cu aceeasi prudenta si intelepciune su adauga:" Faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte, pentru ca atunci cand veti muri sa va primeasca in corturile vesnice. Deci daca n-ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii?( Luca 16:9,11). "Bogatii nedrepte" nu inseamna bunuri dobandite in mod necinstit, ci incorect repartizate. Intr-adevar, este oare, just ca unul sa se nasca bogat si altul sarac, unul inteligent si altul prost, unul frumos si altul urat? Pe de alta parte, bogatiile nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu, iar noi nu suntem decat administratorii lor. In curand va trebui sa dam socoteala de ele, restituindu-le pana la ultimul banut. Si atunci, daca noi am fost credinciosi, Dumnezeu ne va da adevaratele bogatii, cele ce sunt ale noastre, adica bunurile vesnice, acordate pentru totdeauna. Sa mai retinem un important principiu referitor la darnicie: "Sa stiti ca cine samana putin, putin va secera, iar cine samana mult, mult va secera caci pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu" (2 Corintni 9:6,7). Daca recompensa daruirii aduce cu sine posibilitatea de a da mult(v. 8-11) , si, daca Dumnezeu tine seama  pana si de cei doi banuti ai unei vaduve, fiecare dintre noi are posibilitatea sa foloseasca, in scopuri spirituale, bunurile sale materiale, spre a fi pe placul adevaratului lor Proprietar.
..........................

Cand clipa de întârziere aduce o veşnicie de ajuns prea târziu Autor: Mihai Ardelean

Dacă azi nu îl asculţi pe Dumnezeu, va veni o vreme când îţi vei lua papagalul din colivie, peştii din acvariu, porcuşorul tău de guineea, găinile din curte, oile din staule şi boii din grajduri şi îl vei căuta pe Dumnezeu fără să îl mai poţi găsi. (Osea 5:6 : "Vor merge cu oile şi boii lor să caute pe Domnul, dar nu-l vor găsi nicidecum: căci S'a depărtat din mijlocul lor. ")
            Nespus de ciudat este faptul ca noi inca masuram scurgerea vietii in timp. Eu cred ca sunt doar clipe. Interesant cum avem intotdeauna timp pentru lucrurile care ne fac noua placere. Avem timp de stat la povesti cu prietenii dar nu de partasie cu fratii, de vorbit pe mess dar nu fata in fata, de ras in hohote dar nu de plans in odaita in care, doar paianjenii mai petrec timp cu tesutul de panza pentru viitoarea masa de pranz numita musca.
            Insa am remarcat ca de cele mai multe ori nu timpul ci clipele fac diferenta. Timpul este parca o masa prea compacta, relativa si vaga ca si notiune. Ca fiinte muritoare cred ca mai bine ne incadram in clipe. Atat suntem noi: clipe. Si uneori nu e nevoie de mai mult timp ca sa iti compromiti vesnicia.
            Aceea atipeala de o clipa de la miezul noptii a decis vesnicia a cinci fecioare. Au ramas afara cu tot cu candela ca doar daca pana atunci au dormit pe Biblie acum aveau timp de ea si cum in somn nu te poti ruga, desi unii pun la numar si visele, ca sa isi impace constiinta, au facut-o in fata unei usi inchise cu staruinta vesniciei celor ajunsi prea tarziu.
            M-am tot intrebat si am incercat sa caut o gresala a unui prooroc din Scriptura, Samuel. Probabil ca nu are nici una evidenta pe paginile Biblie dar daca tot suntem in vremea senzationalului si unii se delecteaza enorm cu asta, remarc ca Samuel avea obiceiul sa intarzie. Ne trebuie un imparat au zis catre el, ca observam ca tu nu ai de gand sa mori. Adica in privinta asta era cam intarziat si ocupa functia de judecator cam de multa vreme. In 1Samuel 16:1 chiar si Dumnezeu remarca asta. El il lepadase pe Saul si Samuel intarzia inca in rugaciuni pentru el, in lacrimi. Doamne binecuvanta asemenea intarziati!
            Dar de remarcat un lucru, o clipa de intarziere care a adus o vesnicie de ajuns prea tarziu.
            1 Samuel 13:8: “A aşteptat sapte zile, după timpul hotărît de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lîngă Saul.”  A aparut si el dupa, dar pentru Saul prea tarziu. Doua telefoane mobile ar fi rezolvat problema in vremea aceea. Apropo daca s-ar inventa masina timpului am putea calatori sa le ducem. A fost clipa cand Saul a pierdut imparatia pentru totdeauna si mai tarziu si pe Dumnezeu. Nu stiu cine e de vina… intarzierea lui Samuel sau nerabdarea lui Saul?
            In secolul vitezei poate intelegem cel mai bine efectele clipei. O clipa de neveghere la volanul unei masini si te duci unde ti-ai pregatit. Atipirea, acel inchis de ochi pentru nu mai mult de un minut te face sa porti zdremtele remuscarii placerilor de o clipa ale pacatelor.
            O clipa a facut diferenta celor 120 de ani in care ciocanele, lemnul, smoala au predicat despre potopul prevestit de Noe. Clipa in care Dumnezeu a inchis usa. Aceeasi trista bataie, aceleasi ingrozitoare strigate ale vesnicilor veniti prea tarziu. “Sa nu vina aici”, striga bogatul in locuinta mortilor, trimite pe Lazar ca fratii mei sa nu vina aici. Frumoase sentimente, altruist bogat, dar de ce trebuie ca iadul sa te invete asta?
            Luca 12:36: “..să fiţi ca nişte oameni, cari aşteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă dela nuntă, ca să-i deschidă îndată, cînd va veni şi va bate la uşă. “
            Dumnezeu intarzie dragii mei, dar sa stam cu urechile rabdarii lipite de usa clipelor ce trec ca sa ii deschidem in clipa cand vrea sa bata la usa. Sa nu apuce sa bata, ci sa ramana uimit ca ii deschidem inainte sa bata, sa ii spunem ca l-am asteptat si cand i-am auzit pasii am deschis.
             La ce sa te mai obosesti Doamne sa bati? Noi avem deja usa clipei (numita viata) deschisa si numaram secundele dinaintea venirii tale.
                                                                                   
                                                                                                                         Vino Doamne Isuse! Amin

Puiu Chibici - Fiindca atata m'ai iubit

Dumnezeu între dragoste şi dreptate Autor: Cristian Ionescu

Vi s-a întâmplat vreodată să nu puteți accepta gândul că mulți oameni cumsecade vor merge în iad? Dar ideea că cei mai răi criminali ar putea să se plimbe pe străzile de aur ale raiului? Dacă este să credem Biblia în mod literal, așa va fi! Există o imaginară zbatere teologică între ”Dumnezeu este dragoste” și ”Dumnezeu este drept”, pe care predicatorii o exploatează de la caz la caz, pentru a motiva oamenii la iubire de Dumnezeu, sau la frică de Dumnezeu. Acum eu întreb: care pe care?…
De fapt, dragostea și dreptatea lui Dumnezeu nu și-au declarat război niciodată. Ele sunt atribute divine, fac parte din caracterul divin și se armonizează perfect, raportându-se la atitudinea omului. Dumnezeu iubește atât de mult încât, dacă toată lumea se pocăiește, toată lumea are loc în rai! Dar este și așa de drept, încât dacă nimeni nu vrea să se pocăiască, Dumnezeu nu se va plictisi o eternitate, nici nu se va jena să-i trimită pe toți oamenii în iad!
Data viitoare, când vezi un om cumsecade, întreabă-l dacă Îl are pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Ca nu cumva să ajungă un om cumsecade în iad. Și când vei întâlni un tâlhar, întreabă-l același lucru. Pentru că are mari șanse să ajungă în rai. Și unul și altul, numai dacă se pocăiesc!
Dar dacă le vorbești de Dumnezeu, nu uita să le spui că El iubește dreptatea!

CE ZI MAREATA 0001

Un paşaport pentru cer

"Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar cine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor". (Matei 5,19)

Mulţi rabini considerau că propria lor neprihănire îi recomandă pentru cer. Prin ceremonii ritualuri, prin cunoaşterea teoretică a legii şi prin evlavia afişată, ei căutau să le arate celorlalţi cât erau de sfinţi. Isus a declarat că toate eforturile lor erau inutile şi cu totul lipsite de valoare. Cărturarii clasificau legile şi rânduielile în ordinea presupusei importanţe a acestora, astfel încât, în eventualitatea unui conflict, să poată păzi chiar şi cea mai mică cerinţă, pentru a fi siguri că nu au calcat-o pe cea mai mare.
Ucenicii s-au necăjit atunci când conducătorii lor religioşi i-au acuzat că sunt păcătoşi, pentru că nu respectau ritualurile unui "bun" iudeu. Isus le-a explicat că manifestarea exterioară a religiei nu era decât o amarnică prefăcătorie, atunci când motivaţiile lăuntrice erau pervertite. Practicarea rigidă a religiei rituale nu poate schimba inima. Mulţi conducatori religioşi credeau că pot dobândi merite prin săvârşirea anumitor lucrări. Dacă în balanţă se acumulau suficiente fapte bune, încât  să echilibreze păcatele, şi dacă tendinta generală a omului era cât de cât pozitivă, atunci "Dumnezeu avea să-l considere neprihanit". Dar a îngădui păcatul pe motiv că natura omenească este slabă şi predispusă la tendinţte păcătoase înseamna a-i minimaliza gravitatea.
Cea mai mare eroare a minţii omeneşti în zilele lui Hristos era că o simpla cunoastere a adevărului constituie neprihănirea. În toată experienţa omenească s-a dovedit că o cunoaştere doar teoretică a adevărului nu este suficientă pentru mântuire. Ea nu produce roadele neprihănirii. 
                                                                                              Autor: devoţional.ro

Vine Isus

Nunta Mielului-Acolo sus in Cer-Camelia-Apocalipsa

Nunta Mielului Corul bisericii Filadelfia Paris.

O nuntă ce va să vină Autor: Vasile Iancu

Noi spunem că vine Domnul dar nu mai credem că-n curând, ne facem planuri mari în fiecare zi, şcoli înalte, mastere şi doctorate, burse în afara ţării (slava Domnului pentru binecuvântări), cumpărări de case şi maşini în rate pe 30 de ani, vacanţe liniştite în ţări dezvoltate fără evanghelizare, servicii în occident cu frecvenţa rară la biserică, negocieri de contracte pe 7 ani, să fim siguri că avem şi nu vom duce lipsa, vindem şi cumpărăm lucruri viabile pentru mulţi ani.

Şi totuşi ne aşteaptă o nuntă sigură şi unică fără echivoc, indiferent de starea civilă, indiferent de frumuseţe şi bani, chiar dacă avem sau nu avem casa personală (adica nu ce au parinţii), indiferent de poziţie sociala, poţi să fii măturător stradal sau nu, chiar dacă nu eşti o inteligenta sclipitoare, poţi să nu ai master sau doctorat, sau poţii sa ai şi una şi alta (e mai greu să le faci pe amândouă ce-i drept), poţi să lucrezi sau nu în occident, poţi fi cel mai sărac om de pe pământ sau nu, poţi fi bolnav sau sănătos.

Când El te cheamă la nuntă nimic nu te va putea ţine pe pământ, nici avionul pe care îl pilotezi şi îl vei lăsa făra cârmă, nici vaporul pe care îl conduci spre un alt ţărm, nici autobuzul încărcat cu oameni pe care îl conduci spre următoarea staţie, nici clasa de elevi căreia îi predai, nici patul de spital, nici familia nemântuită, nici colegii cu nevoi, nici şedinta cu şefii, nici misiunea din Africa, nici facultatea pe care o urmezi conştiincios, nici serviciul de caritate în care lucrezi pentru Dumnezeu, nici festivalul de muzică din weekend, nici drumul spre o viaţă mai bună pe pământ, nici cancerul şi nici leucemia. Când El te cheamă la nuntă nimic nu te va putea ţine pe pământ.

Vine o nuntă mare care nu ţine cont de posibilităţi şi lipsuri de pe pământ, o nuntă cum n-a mai fost şi nici nu va mai fi, o nuntă pe care unii o aşteaptă de două mii de ani, o nuntă pentru care toţi sfinţii din cer se roagă să înceapă, o nuntă pentru care şi unii sfinţi de pe pământ se roagă să înceapă.
O nuntă cu invitaţi de seama din biserica primară, martirii pentru Isus Hristos sunt deja acolo sus, aşteaptă trambiţa ce va anunţa venirea miresii, fără fasoane pământeşti, şi fără diferenţe între nuntaşi.
E nunta perfectă pregătită de două mii de ani de Isus Hristos, o nuntă pentru care Fiul va face-un drum spre pământ pentru a-şi lua mireasa, rapsozi şi cântăreţi de clasă, îngeri şi heruvimi, arhangheli, bucurie mare, e nunta Mielului, cu haine cereşti de sărbătoare şi alai  împărătesc.

Ferice de cei chemaţi la nunta Mielului.

Aşteptaţi-l pe Isus, El vine curând.